Arpad Paszkany este obiectiv și spune că CFR Cluj nu merita mai mult de un punct în fața Petrolului. Patronul grupării din Gruia vorbește însă în termeni laudativi despre atitudinea echipei din repriza a doua, când clujenii au egalat în inferioritate numerică.
„Este un rezultat echitabil, ba chiar să fiu sincer, Petrolul a avut ocazii mai mari decât noi. În a doua repriză am reușit să jucăm total altceva, am început să echilibrăm jocul, chiar dacă am jucat în 10 oameni, și am reușit să egalăm. Sper să fie acesta un nou start”, a declarat Arpad Paszkany la DigiSport.
Despre contracandidatele la titlu, Paszkany spune că cea mai periculoasă este Rapid, care se află într-o formă excelentă. N-a rămas impresionat de Steaua, despre care spune că domină meciurile, dar nu reușește să se apropie periculos de poartă.
„Steaua nu m-a impresionat absolut deloc. Are o posesie foarte bună, dar este una sterilă. Pe mine mă îngrijorează echipele care joacă din prima și ajung repede la poartă. Echipele care țin mingea câte 10 minute, dar nu se apropie la mai mult de 20 de metri, nu sunt periculoase.
Rapid este o echipă aflată în formă foarte bună. Eu mă uit la echipele care-și crează multe ocazii, acelea sunt periculoase. Uitați-vă la Pandurii, ce joc fluent de pase au, câteodată chiar arestează balonul, dar sunt pe locul 7″, a mai spus Paszkany
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER